Recenzie: Întorcerea de Theo Anghel (Am murit, din fericire #1)


The beginning…

Reader's Republic

Având ca pasiune scrisul, încă de la 11 ani, Theo Aghel inveta povești despre cowboy pentru cele două cititoare ale sale din copilărie.

În 2014 debutează la editura Herg Benet cu romanul „ Întoarcerea”, iar în 2016 îl republică la editura Quantum Publishers.

Inițial această carte se dorea a fi singură, însă la solicitarea cititorilor, Theo transformă „Am murit, din fericire” într-o colecție fantasy, ce în prezent numără patru volume, despre viața de apoi.

Primul volum al acestei serii începe cu moartea personajului principal: Oriana.

Poate că „moarte” este puțin cam mult spus deoarece Oriana revine pe pământ (Chaos , cum este numit în roman de autor) ca un recuperator.

Recuperatorii sunt persoanele care atunci când mor nu se duc nici în Iad și nici în Rai, ci trec prin ce separă cele două lumi. Se reîntorc în Chaos ca salvatori ai sufletelor rătăcite.

Însoțită de…

Vezi articol original 307 cuvinte mai mult

Oficial am devenit recenzor pentru Editura Quantum Publishers


Recenzor Quantum de cinci stele

Rândurile Evei

Oficial am devenit recenzor pentru Editura Quantum Publishers

16003228_560325790843592_4980520470105643541_n

Mare bucurie, mare! Poate mulți dintre voi știu despre concursul pe care Editura Quantum Publishers l-a organizat, în cautarea recenzorilor de cinci stele. Când am văzut postarea, am decis să îmi încerc și eu norocul, astfel că am trimis un email pentru concurs. Și, surpriză! Am fost și eu selectată pentru a deveni recenzor de 5 stele pentru Editura Quantum Publishers!

Pentru mine, a fost o bucurie nespusă, iar astăzi am primit primul set de cărți pentru recenzii. Sper din suflet să reușesc să mă ridic la nivelul așteptărilor!

În curând, voi reveni cu impresii despre cărțile pe care le-am primit, și pe care le puteți vedea mai jos. Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru oportunitatea de a citi aceste cărți și de a-mi spune părerea despre ele!

P2220500.JPG

Vezi articol original

Seria „Am murit, din fericire” – Theo Anghel


Eva a făcut o recenzie extraordinară seriei Am murit, din fericire. Mulțumiri, Eva! :*

Rândurile Evei

seria-amdf-theo-anghel-7

Seria „Am murit, din fericire” – Theo Anghel

Seria „Am murit, din fericire”, scrisă de Theo Anghel, este o serie care dacă nu ai insomnii, ți le provoacă. Dar nu în sensul rău, ci pentru că, odată ce începi să citești aceste cărți, nu le mai poți lăsa din mână, până nu le citești în întregime. După părerea mea, această serie nu doar merită citită, ci trebuie citită! Exact așa cum în materie de modă, spunem despre diverse accesorii, haine, sau culori că sunt un must-have, tot așa, în literatură, această serie este un must-have pe lista de cărți pentru citit.

Până acum, seria conține patru volume (spun până acum, deoarece sper că vor mai urma…), și anume:

  • Întoarcerea
  • Chaos
  • Dincolo
  • Purgatorio

Ca să vă ajut să înțelegeți mai bine sentimentele pe care mi le-a provocat această serie, mă simt nevoită să încep această recenzie printr-o mică „paranteză”, o comparație…

Vezi articol original 1.111 cuvinte mai mult

Numărătoarea inversă a început! Quantum te așteaptă la Târgul de carte Gaudeamus 2016


qp1

Numărătoarea inversă a început! Au mai rămas doar câteva zile până la debutul celui mai aşteptat eveniment anual din industria cărţii, de peste două decenii: Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură!

Iniţiat şi organizat de Radio România (Centrul Cultural Media), „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio” – motto-ul sub care se va desfăşura şi ediţia cu numărul 23 – va avea loc în intervalul 16 – 20 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo.

Editura Quantum Publishers participă cu titluri care au cucerit inimile cititorilor într-un timp foarte scurt, va organiza sesiuni de autografe și lansări de carte.

Programul lansărilor este următorul:

Sâmbătă: 19 noiembrie 2016

Ora 14, lansare Eu împotriva mea, autor Daniel Botea. Invitată: Drăgan Milica (Literatura pe tocuri)

Ora 15, lansare Felinare Stinse, de Cristina Oțel. Invitată: Simona Stoica

Ora 16, lansare I. R. En., autor Sandra Coroian. Invitată: Theo Anghel

 

Duminică 20 noiembrie 2016

Ora 13:30, lansare Seria Orașul Îngerilor, volumele 1, Îngerul întunecat și 2, Valentina, autor Mihaela Strenc. Invitați : Simona Stoica, Raluca Andreea Chiper

Ora 14:30: lansare Între pământ și apă, autor Raluca Andreea Chiper. Invitați: Mihaela Strenc, Theo Anghel

Ora 16: lansare seria Am murit, din fericire, volumele 1, Întoarcerea, 2 – Chaos, 3 – Dincolo și 4 – Purgatorio (la standul Radio București, inelul 1). Invitați: Simona Stoica, Andreea Pandelea, Cristina Toma

Puteți participa la Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea în acest an câteva premii extrem de atractive:
• 3 premii în valoare de câte 4.500 de lei, acordate pe carduri prepaid de BRD Groupe Société Générale;
• 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale;
• 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei.

Premiile Târgului Internaţional GAUDEAMUS 2016 vor fi decernate duminică, 20 noiembrie, ora 17.00:

– Trofeele GAUDEAMUS (decernate pentru trei dintre expozanţi)

– Cea mai râvnită carte a târgului

– Trofeul Presei „Mircea Sântimbreanu”, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, agenţii de presă şi
online – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului

– Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat
finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale

– Premiile pentru traducere „Antoaneta Ralian”, acordate pentru doi traducători, în şi din limba
română

– Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg

– Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte

Vizitează: http://www.quantumpublishers.ro

sursa: http://bucurestifm.ro/2016/11/09/numar-record-de-evenimente-la-gaudeamus-2016/

Portret al artistului în… Doamne, ce era să zic!


funny-hair

Portret al artisului în…

Neah! Nu în tinerețe, de Joyce. Care tinerețe? După 3 ore de așteptat în fața ghișeului de la rutieră, să-ți schimbi permisul de conducere, fiindcă, al naibii, n-a avut de lucru și a expirat, și în scutece dacă te duci, tot boșorog senil, tremurând în baston din toate încheieturile ieși.

Portret al artistului în fața ghișeului de la rutieră, deci; de Theo Anghel

Ca orice femeie, am și eu pandalia mentală de a arăta bine în poza unui document care, cel puțin la mine, odată ce l-am îndesat în portofel, printre alte acte, nu-l mai scot de acolo până la următoarea expirare. Deh! Dacă sunt șofeur exemplaire?

Carevasăzică, plec eu de acasă, mulțumită că-mi ieșise machiajul cu care aveam de gând să apar în poză, poză cu care aveam de gând să mă laud în fața suratelor mai urâte. Ajung în Pipera, la DRPCIV. Nu mă puneți să explic ce naiba înseamnă asta. O însemna ceva, că doar n-o scriseră oamenii ăia degeaba și-o cocoțară pe frontispiciul instituției! Hai, că deja mă enervați!

Trag un bon de ordine. Necâștigător! 939!!! Mi-am zis: La naiba, am uitat să-mi fac testamentul, o să se omoare neamurilii pă avere! (Serios că așa am gândit! Nu știu ce m-a pocnit de am devenit un cocalar din târg de la Vitan). O să-și smulgă păru` dân cap care să-mi ia boii și care să-mi ia bicicleta! Pfiu, am respirat ușurată, stai, mă, că n-am avere!

Cel puțin, p-asta o rezolvasem.

Mă uit deasupra ghișeului, unde clickăia roșiatic un număr. 812.

Hai, că-i bine! îmi zic. O să scap de aici taman la fix să-mi văd nepotul care-o să se nască peste 10 ani. Da` io sunt optimistă din fire. După o oră, la ghișeu se înghesuia nenea cu numărul 830.

Deja mi se topise rimelul, iar fondul de ten se scursese tot în decolteu. Rujul alunecase în locuri în care n-avea ce să caute, iar părul mi se electrizase, ignorând că p-aici, pân părțilii locului, avem o chestie ciudată care se numește gravitație. Ei, aș! Mofturi!

La faza asta încă îmi făceam griji c-o să ies nașpa în poză și  mă gândeam să caut o oglindă să retușez dezastrul.

După 2 ore de stat în picioare… Ce? Credeați că după 2 ore eram deja acasă? Neah! Eram tot acolo, întrebându-mă existențial de ce ne construise natura coloana din vertebre mici, care  puteau să cadă  unele peste altele și să doară ca naiba și de ce dintr-odată picioarilii nu-mi mai încăpeau în pantofi, cu toate că fusesem prevăzătoare și mă încălțasem cu adidașii lui bărbatu-meu, cu câteva numere mai mari.

După 3 ore… Of! Nu mai zic nimic, că-mi vine să mă lepăd de caracter și să-l apelez pe Strălucitoru, un alter ego de-al meu pe care-l țin adânc ascuns în tenebrele conștiinței, fiind el, pe persoana lui fizică, a treișpea personalitate din alea multiple pe care le posed.

Dup 3 ore, ziceam… Scuze, m-a apucat plânsu`. O clipă…

Mda, deci… După 3 ore nu-mi mai păsa de ruj, nici de faptul că nu-mi mai simțeam juma` de față, iar picioarele… La naiba, care picioare… Le mai aveam, măcar?  Voiam doar să-mi facă dracului cineva o poză – mă durea în cot că ajunsesem să arăt ca Godzilla – poate nu se mai omorau  ăia de la Hollywood să cheltuie bani construind ditamai monstruozitatea, când io eram atât de reală și mult mai înfiorătoare la privit decât caraghioșenia aia artificială.

Când numărul 939 a clipit sus acolo, locul unde mă uitam ca la Raiul cel promis, dar imposibil de atins, am împins-o pe o bătrânică mioapă ce crezuse că era rândul ei, am răsturnat punga de cipsuri pe care o fetiță de 4 ani o ținea în mână, doar pentru că-mi stătea în cale și l-am ologit definitiv pe un nene al cărui baston s-a intersectat cu adidașii mei numărul 45.

În ochi îmi ardea infernul când i-am înfipt în ai slujbașei rutiere. Io, de aici nu plec fără poză! Mă rog, n-am zis asta, dar am gândit-o, în mod feroce.

Îmi ia femeia permisul vechi și zice: Vai, dar arătați la fel ca acum 10 ani! Io, deh! femeie slabă, mi-am zis c-o fi de bine, așa că m-am calmat brusc și un zâmbet clandestin, cu IQ subunitar, mi s-a lățit pe meclă.

M-am prins ce a vrut să spună atunci când, după ce mi-am luat permisul nou, în poză se afla o dihanie cu ochii cruciș, cu gura crispată, care părea că se uită în slăvi, după OZN-uri.

Dă-l naibii de permis, oricum o să-l îngrop între celelalte acte și n-o să-l vadă nimeni. Ever!

 

 

Concurs – Câștigă un exemplar din vol. 1 – Urlet în tăcere, de Marina Neagu


CONCURS – Urlet în tăcere – vol. 1 – PRIETENIA TE FACE CÂȘTIGĂTOR

urlet-in-tacere-fb-adPentru că ne-a plăcut foarte tare ce s-a întâmplat la ultimul concurs, Dublu sau Nimic, în care vă ofeream un exemplar din romanul Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper, pentru voi, și altul pentru un prieten pe care trebuia să-l tăguiți, ne-am decis să repetăm experiența.
De data asta punem la bătaie 2 exemplare din vol. 1, Urlet în tăcere, de Marina Neagu
Declară-i prietenului / prietenei tale cât de mult înseamnă pentru tine, iar noi vă premiem pe amândoi cu câte un exemplar din vol. 1, Urlet în tăcere, de Marina Neagu
La data de 16 octombrie 2016 vom anunța numele celor doi prieteni câștigători.
Ce trebuie să faceți?
1. Like paginii Editura Quantum Publishers
2. Like și share acestui concurs
3. Comment în care tăguiți prietenul / prietena + declarație de prietenie 😉

Prejudecățile mele livrești


Shake it, baby… Da, asta mi-a venit pe chelie să zic! Sue me, or read my books! 😛

Illusion's Street

Luni v-am promis că o să vă scriu despre prejudecățile mele livrești. Sunt o cititoare avidă, da! Însă nu pot citi orice! Bine, uneori mai și greșesc!

Într-un timp nu citeam SF-uri sau fantasy. De ce? Mi se părea că orice ar fi scris în acest gen ar fi prea puțin legat de genul de scriitură pe care o apreciez eu, că ar fi încărcat de frivolitate și chestii halucinant de aberante. Dar cât m-am înșelat! Da, am avut câteva tentative eșuate până să găsesc ceva ce a picat fix pe sufletul meu. Printr-un joc al circumstanțelor mi-au picat în mână câteva volume foarte reușite (și culmea: scrise de autoare de origine română): primul volum din seria Am murit din fericire a lui Theo Anghel, primul volum din seria Ultimul avanpost de Lavinia Călina, Oameni, îngeri și demoni de Lina Moacă, Pragul vol 1 și 2 al Doinei Roman și

Vezi articol original 257 de cuvinte mai mult

Debut Cristina Oțel


Celebrăm talentul.
Ne plecăm în fața lui.
Din luna septembrie – toamna se numără roadele, nu? – în librăria Quantum veți găsi romanul de debut al tinerei autoare Cristina Oțel, o carte cu și despre adolescenți, despre bucuriile și angoasele acestei vârste, despre fiorii primei iubiri și despre prietenii care vor dura peste ani.
Cristina, bun venit în echipa Quantum!COPERTA FELINARE STINSE

Interviu Theo Anghel


Mulțumesc, Denisa!

Florinela Alexandrescu

02.-Invitat-03.03

Credit foto: București FM.

Bună ziua! Vorbiți-ne despre d-voastră în cîteva cuvinte ca să știm cine este Theo Anghel.

Bună.

Asta e o întrebare cu iz filosofic și care-mi dă apă la moară să bat câmpii. Mai e și o întrebare de care mă achit totdeauna cu greutate, fiindcă niciun răspuns care să sugereze că eu aș ști cine este Theo Anghel nu-mi vine în cap. Încă mă descopăr.

De ce scrieți?

Păi, nu știu. De ce respir? De ce mănânc? De ce iubesc? Scriu dintr-o pornire care s-a născut odată cu mine, din necesitatea de a-mi exorciza demonii.

Când v-ați descoperit această pasiune? Și cum?

N-a fost o descoperire. Scriu de pe la 11 ani și cu toate că acum sunt de-o seamă cu Tutankhamon, tot îmi amintesc că nu am simțit nicio surprindere făcând asta, ca și când, să scriu, ar fi fost una dintre cele mai firești…

Vezi articol original 617 cuvinte mai mult